Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, luni, că echipa FC Viitorul a avut un parcurs nesperat de bun și merită punctele obținute în Liga I, el menționând că formația sa a fost extraordinară, informează dolce-sport.ro.
„Suntem fericiți, a fost un parcurs nesperat de bun. Nici noi nu ne gândeam că o să fim echipa cu cele mai multe goluri în prima ligă. În rest, punctele le merităm. Am fost extraordinari. Azi nu am făcut un meci bun, dar am făcut schimbarile inspirat, în ultimele 20 de minute am jucat ce trebuia. Am schimbat sistemul din mers, iar jucătorii s-au adaptat foarte bine. O să fie greu să ne batem la titlu. Trebuie s-o luăm ușor, ușor, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim mult și să fim la fel de modești”, a spus Hagi la Dolce Sport.
Formația FC Viitorul a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-1), echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a XXIII-a, ultima din acest an, și s-a calificat în play-off-ul Ligii I.
FC Viitorul încheie anul pe locul doi în clasament, cu 43 de puncte, și este a doua echipă care a acces în play-off, după liderul Astra Giurgiu (46 de puncte).
Luni seară, golurile învingătorilor au fost marcate de Cernat ’16 și Ganea ’77, ’80. Pentru FC Voluntari a înscris Bălan ’29, ’46.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER